Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie angajează 2 consultanți/te naționali/e care vor oferi asistență în consolidarea responsabilității corporative sociale a mediului de afaceri în regiunile cheie Cahul și Ungheni și cooperării cu autoritățile publice locale.
Perioada contractului: februarie 2022 – august 2022 (volumul de lucru estimat este 50 de zile lucrătoare pentru fiecare consultant/ă)
Programul EU4Moldova: Regiuni Cheie intenționează să contacteze 2 (doi/două) consultanți/te naționali/e calificați și cu experiență pentru a oferi servicii de consultanță și expertiză întru promovarea conceptului de responsabilitate corporativă socială și ridicarea nivelului de conștientizare în rândul reprezentanților sectorului privat pentru a se implica activ în inițiativele teritoriale de dezvoltare economică locală în regiunile cheie Cahul și Ungheni.
Cerințele privind calificările și experiența
Studii: Universitare în domeniul economiei, administrării de afaceri, managementului, administrației publice, sociologiei sau alte domenii conexe. Studiile de masterat reprezintă un avantaj.
Experiența:
- Cel puțin 7 ani de experiență practică în implementarea proiectelor de dezvoltare a afacerilor, atragerea investițiilor, responsabilitate corporativă socială similare prezentului contract în ceea ce privește domeniul de cuprindere și sarcinile abordate (dovadă: lista a cel puțin 3 contracte în care a fost implicat Consultantul în ultimii 7 ani și rolul său în aceste contracte urmează să fie prezentată cu pachetul de aplicare).
- Cel puțin 5 ani de experiență în domeniul dezvoltării economice locale și implementării de proiecte cu sectorul public și privat (planificarea strategică, implementarea de proiecte, parteneriate publice-private).
- Experiență în facilitare, consiliere, mentorat, oferire de instruiri și moderare de evenimente publice (discuții, consultări) în domeniul dezvoltării de afaceri, atragerii de investiții, responsabilității corporative sociale, dezvoltării economice locale (dovada: lista ultimelor 3 evenimente/instruiri facilitate se va prezenta cu pachetul de aplicare).
- Experiența relevantă în implementarea proiectelor de dezvoltare locală în regiunile cheie va servi drept avantaj (dovada: lista ultimelor 3 proiecte implementate în regiunile cheie se va prezenta cu pachetul de aplicare).
- Experiența anterioară de colaborare cu agențiile ONU și/sau organizațiile internaționale și/sau proiecte/programe de dezvoltare finanțate de Uniunea Europeană/organizații donatoare va servi drept avantaj.
Competențe:
- Capacități demonstrate de lucru în echipă, abilități excelente de planificare și organizare.
- Abilități interpersonale, de luare a deciziilor, inițiativă și creativitate.
- Abilitate de a analiza, planifica, comunica eficient, organiza și îndeplini rezultatele preconizate, adapta la diverse medii (culturale, economice, politice și sociale).
- Abilitatea de a atinge rezultatele și termenii limită la timp, menținând standarde de înaltă calitate.
- Cunoștințe și abilități privind MS Office, inclusiv Word, Excel, PowerPoint.
Pentru detalii, regăsiți Termenii de referință și Anunțul de procurare de consultanță individuală anexate la anunț (la capitolul “Supporting Documents”): https://sc.undp.md/jobdetails/2374/
Termenul limită de depunere a dosarului este 22 februarie 2022, 16:00 (GMT+2:00)
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. EURO, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).