Asistența va fi acordată pentru inițiative comunitare de participare pro-activă în procesele de elaborare/implementare, monitorizare și evaluare a strategiilor (programelor, planurilor) de dezvoltare locală, precum și în acțiuni de responsabilizare și evaluare a calității serviciilor publice prestate de APL.
Valoarea asistenței tehnice și/sau financiare va fi de maxim 1,800 USD care va fi oferită pentru realizarea activităților eligibile, care sunt următoarele:
- Acțiuni conforme Planului de acțiuni dezvoltat de organizație și în corespundere cu scopul concursului;
- Acțiuni de consolidare a capacităților instituționale ale OSC pentru realizarea planului de acțiuni: dotare cu echipament, soft, servicii consultanță organizațională, vizite de schimb de experiență ș.a;.
- Elaborarea și multiplicarea materialelor de vizibilitate/promoționale;
- Activitățile vor fi realizate în raioanele Cahul sau Ungheni.
Solicitanții/beneficiarii concursului nu vor primi finanțarea în valoare monetară, dar vor primi direct bunurile și/sau serviciile indicate în Planurile de acțiuni.
Aplicanții eligibili sunt organizațiile necomerciale, cu sediul în raioanele Cahul sau Ungheni, organizate și conduse conform prevederilor Codului Civil al Republicii Moldova (2003) și Legii nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale.
Regulamentul concursului și formularele de aplicare pot fi accesate AICI.
Termen limită pentru prezentarea Planurilor de acțiuni este 01 Octombrie 2021, ora 17.00.
Aplicațiile se depun în format electronic la adresa: natalia.lipca@undp.org , subiectul mesajului fiind: „Denumire OSC / EU4MD: Regiuni- cheie. Suport ONG consolidare capacități ”Watchdog”.
Aplicațiile transmise după termenul limită de depunere nu vor fi acceptate spre evaluare.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susține dezvoltarea social-economică inteligentă, ecologică, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
Termen limită extins până pe 8 octombrie 2021, ora 17.00.
Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md