Clusterul Turistic Dealurile Măgurii din regiunea Ungheni, format din 15 membri, incluzând agenți economici, autorități locale și instituții de învățământ și cercetare, este dedicat dezvoltării turismului în regiunea Ungheni.
Până acum, prin rezultatele obținute, au fost valorificate din plin avantajele suportului Programului Eu4Moldova: Regiuni-cheie și a cooperării în cadrul Clusterului.
Clusterul s-a concentrat pe creșterea competitivității sectorului turistic în regiunea Ungheni, mândrindu-se de succesele sale:
- Au fost create 3 trasee turistice noi, contribuind la promovarea atracțiilor locale și a facilita explorarea de către turiști.
- Pentru îmbunătățirea infrastructurii turistice și hoteliere, au fost procurate și livrate peste 24 de tipuri de echipamente și bunuri, inclusiv biciclete, corturi și echipamente pentru apiterapie.
- În întreaga regiune au fost instalate 55 de indicatoare rutiere, care nu doar că îmbunătățesc orientarea vizitatorilor, dar și contribuie la promovarea atracțiilor turistice locale. De asemenea, au fost instalate 7 panouri informative, oferind turiștilor detalii despre punctele de interes și facilitățile disponibile.
- Membrii clusterului au creat 7 noi locuri de muncă, inclusiv pentru femei, contribuind la reducerea șomajului și la îmbunătățirea nivelului de trai pentru familiile implicate.
- Clusterul a dezvoltat noi produse și servicii turistice, inclusiv plimbări cu biciclete, apiterapie, karaoke și antrenamente fitness, toate menite să atragă turiștii.
- S-a elaborat Site-ul Clusterului și pagina de Facebook pentru a promova activitățile membrilor clusterului.
- Membrii clusterului au participat la peste 12 cursuri de formare profesională, axate pe managementul clusterului, vânzări și negocieri, marketing, branding, agrement și organizare de evenimente, economie circulară și tehnologii inteligente și verzi, precum și comunicare și negocieri.
- Clusterul a fost activ la numeroase evenimente naționale și internaționale, incluzând vizite de studiu în Polonia și participarea la Cluster Meet Regions în Iași, unde au avut loc întâlniri B2B.
- Clusterul a încheiat un acord de cooperare cu Asociația Obștească Agenția de Dezvoltare a Regiunii Tavria din Ucraina.
Clusterul Turistic Dealurile Măgurii continuă să promoveze dezvoltarea sustenabilă și creșterea competitivității sectorului turistic din regiune, asigurând bunăstarea și dezvoltarea stabilă a comunității locale.
Date de contact:
Viorel Prisăcari
Manager Cluster
Tel.: +373 69825858
E-mail: aodealurilemagurii@gmail.com